De ce germana e (totuși) o limbă grea

Acest articol e mai mult sau mai puțin un pamflet și reflectă frustrările creierului meu zbuciumat, dat prin mașina de tocat (rimă involuntară) ori de câte ori trebuie să gândească în germană.

Toată lumea spune că germana e o limbă grea și până acum ceva vreme nu puteam să înțeleg de ce. Șapte cazuri nu are ca mai orice limbă slavă, are numai patru și terminațiile se suprapun de multe ori (slavă cerului!). Folosește alfabetul latin, nici măcar chirilic, ca să nu mai vorbim de scriere cu pictograme ca în multe limbi asiatice. Verbele nu au nimic care să corespundă perfectului din engleză sau aspectului verbelor slave (cât să fie nevoie să înveți câte două verbe pentru fiecare verb din limba maternă – dacă nu e și ea, la rândul ei, o limbă slavă). Pronunția, cu excepția a 2-3 sunete, e simplă încă de la prima încercare. Cu toate acestea, de unde tot tam-tamul în jurul imposibilității învățarii limbii germane, care l-a făcut și pe stimabilul Mark Twain să scrie cât de greu i-a venit până și lui (vezi aici). Vorbesc desigur, despre stăpânirea la nivel avansat. Nu vreau să deviez prea mult de la subiect, dar oricine poate învăța ușor orice limbă la un nivel A1-A2. Buba vine după, când se trece la chestii din ce în ce mai complexe și subiecte de discuție la care poate te-ai bâlbâi și în limba maternă.

Sigur, neavizații sunt speriați de cuvintele lungi, și, carevasăzică, aici e problema. Nimic mai greșit. Cuvintele foarte lungi pe care mulți le creează singuri (asta e o particularitate mișto a germanei, îți dă mână liberă să îți faci propriile combinații de cuvinte) ca să dea exemplu până unde se poate merge, nu vor apărea, probabil niciodată, în nicio conversație. Cuvintele lungi aparțin limbajului de specialitate și reflectă pasiunea germană pentru puricarea la sânge a oricărui detaliu și descrierea oricărei realități cât mai amănunțit. Și cuvintele lungi sunt de fapt puse cap la cap din cuvinte simple, care știi ce înseamnă și care împreună creează un nou cuvânt, de specialitate de multe ori, pentru care într-o limbă ca română se folosește ceva pompos și de origine latină ca să sune cât mai științific și puțin accesibil.

Alții sunt speriați de articole. Aici sunt pe jumătate de acord. Multe articole germane sunt diferite de cele din română și prin ele se vede cât de mult traduci din propria limbă maternă în timp ce vorbești. Articolele se stăpânesc cu timpul (cu muuult, foarte muuuult), deci e nevoie doar de răbdare și atenție când vine vorba de ele. În schimb, cu tradusul am ajuns unde voiam de la început să ajung. O să mă refer de acum înainte strict la comparații cu limba română (deși se aplică și la multe altele): modul german de a forma propoziții, de a ordona cuvintele în propoziții și propozițiile în fraze, de a lega cuvintele între ele este mașina de tocat care mi-a făcut creierul pastă de mici. Să ajungi în punctul în care gândești în timp ce vorbești în germană, și nu traduci din română/engleză este actul suprem de biruință. Până la ajungerea la acest stadiu avansat de cunoaștere e nevoie de rezistență la stres, frustrare și multă nepăsare vizavi de făcutul de râs. A se lăsa acasă perfecționismul, orgoliul, teama de a face greșeli, luatul propriei persoane în serios și alte animale sălbatice. Trebuie să te scalzi un pic în cazanul cu prostie. E ca un fel de botez.

Așadar, ceea ce face limba germană o limbă grea e gânditul ca în limba germană. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă așa ceva:

„Azi eu voi pe piața de la marginea orașului, în care de mulți ani, după ce bani strâns am, ca un bun apartament să cumpăr, locuiesc, merge. Dacă eu nu azi dus m-aș fi, aș fi eu probabil viitorul duminică, când vremea mai frumos fi va, mers. Lucrurile, care cumpărate a fi trebuie, nu sunt deloc multe, însă eu am de timp nevoie, ca să o alegere bună atât din punct de vedere calitativ, cât și din punct de vedere cantitativ fac. Astăzi o strălucitoare soare este pe cer dar vremea este nu prea cald. Din păcate pot eu niciun fustă a purta. Eu voi totuși un rochie și un cămașă pe deasupra lua. Mă gândesc, dacă eu cu mașinul sau cu bicicletul într-acolo conduce voi. Aceasta este o decizie greu de întâlnit. Eu voi în caz de eventual ploaie și un roz cu verzi buline umbrelă cuminelua. Ai vrea și tu poate, cuminesăvii?”

Sigur că acest deosebit de expresiv paragraf sună a ceva scris de cineva în cea mai stricată română, dar am aplicat efectiv regulile după care funcționează germana, de la așezarea cuvintelor în propoziție, la genuri diferite pentru substantive, prepoziții diferite și expresii care se construiesc diferit. Părerea mea e că de asta e germana grea. Cuvintelelungisuntojoacădecopiiîncomparațiecuasta.

Desigur, există o cale mai simplă de a învăța:

 

Sursa

Cum să… – Partea a 3-a sau de ce traiul într-o țară străină nu e de ajuns ca să înveți limba

De ceva vreme voiam să scriu așa un articol, dar am considerat că e bine să treacă mai mult timp ca să iasă  cât mai coerent și eventual util pentru cei care ajung pe blogul meu căutând „cum să înveți o limbă străină” (e cea mai întâlnită căutare a celor care mi-au găsit blogul prin Google). Dacă până acum credeam că nu poți să stăpânești bine o limbă străină dacă nu trăiești o perioadă în țara în care se vorbește, acum, deși încă sunt de aceeași părere, simt nevoia să mai adaug și că simplul trai în țara respectivă nu e de ajuns.

De ce zic asta? Pentru că învățatul unei limbi străine în țara de origine e un pas uriaș în afara propriei zone de confort, pe care dacă nu îl faci, ai fi putut la fel de bine să rămâi acasă și să te apuci de altceva. Sună dur dar e purul adevăr. De două luni și jumătate de când am venit în Austria am făcut tot ce am putut doar să pot să comunic în germană, lucru care îmi lipsește cu desăvârșire în țară și am ajuns în fel de fel de situații în care nu m-aș fi imaginat în urmă cu un an. În fiecare zi m-am trezit cu gândul conștient că sunt aici cu un scop și nu am lăsat să treacă nicio zi fără să am un contact, oricât de mic, cu limba germană. Pe de altă parte, am cunoscut foarte mulți oameni, care, deși se află aici de 2, 3, 4, sau chiar mai mulți ani, au mari probleme de comunicare și simplul fapt să înțelegi ce vor să zică e o adevărată provocare. Cum s-a putut întâmpla acest lucru? Trebuie să spun de la bun început că nu cred în oameni „cu talent pentru limbi străine”. Orice om poate învăța o limbă, că altfel nu ar avea mulți dintre noi niciun mijloc de comunicare. Diferența o face gradul de atenție, timpul pe care îl dedici acestei activități și o bună capacitate de organizare logică a informației. Revenind la motivul pentru care mulți nu stăpânesc limba (nici la un nivel conversațional, nu mai vorbesc de subtilități stilistice), deși se află în străinătate de multă vreme. Este ceea ce îmi place să numesc „fenomenul insulelor”: crearea unei insule, sau enclave a propriei țări în țara țintă. Cum se manifestă? Pot exemplifica fenomenul acesta pe studenți căci sunt categoria cu care am luat cel mai mult contact: vin la studii într-o țară străină împreună cu prieteni din țară, locuiesc împreună, la facultate și acasă cunosc alți oameni de aceeași naționalitate, își fac un grup închis în care își petrec cea mai mare parte a timpului și din dor acut de țară se înconjoară de tot ce ține de cultura natală: își cumpără mâncare din propriile magazine cu marfă importată, ascultă muzică doar în propria limbă, urmăresc filme dublate în limba maternă și așa mai departe. Nu judec pe nimeni fiindcă îi e dor de acasă, în niciun caz. Dar când atitudinea lor reflectă o oarecare aversiune față de tot ce înseamnă cultura noii țări, mi-e greu să înțeleg de ce au mai venit aici. Și astfel se explică de ce unii imigranți, stabiliți în străinătate de ani de zile, folosesc limba țării respective strict în scopuri funcționale.

Așadar, odată ce ai ajuns în străinătate, nu o să știi limba după câteva zile ca o consecință directă a mutatului. E nevoie de efort constant și conștient. Ce face totuși statul în străinătate spre deosebire de mediul de acasă? Te motivează constant și îți oferă resurse variate, de la dialogul cu bătrâna din fața ta la coadă la supermarket până la rezolvat probleme administrative. Deci, ce e de făcut?

1. Nicio zi fără vorbit. De absolut orice fel, orice acțiune care presupune rostirea unor cuvinte, oricât de puține, în limba respectivă. Rostind cuvintele și storcându-ți creierii să le produci și combini singur e cel mai bun exercițiu. Așa ți-ai învățat și limba maternă, că doar nu te punea mama să scrii cuvintele pe care le auzeai la 2 ani, nu? Sigur că nu o să se ofere ocazia unor dialoguri mai aprofundate în fiecare zi, dar orice fel de vorbit e bun. Șanse sunt destule și unele dintre ele chiar banale, cum ar fi să îl întrebi pe bătrânul din stația de autobuz cât e ceasul.

2. Caută să ai cât mai mult contact cu vorbitori nativi. Personal, mi-e cel mai greu să mă exprim în fața unor vorbitori nativi căci mă gândesc că orice greșeală și abatere a mea va produce o indignare colosală. Bineînțeles, în 99% dintre situații nu e deloc așa. Contactul cu nativii e important căci ei sunt în măsură să te corecteze când greșești și nu cineva care a învățat limba ca și tine și nu are un „radar” pentru greșeli așa de ascuțit ca un nativ, de la care poți să înveți să te exprimi natural, și nu forțat și artificial așa cum se învață la școală din manuale. De la nativi am învățat cum multe expresii pe care le știu de la școală sună fie foarte amuzant și nepotrivit, fie învechit. Nimeni altcineva nu ar putea sesiza astfel de subtilități. Important e să găsești persoane cu răbdare (în general, sunt persoane care au trecut la rândul lor printr-un astfel de proces de învățare a unei limbi străine și știu cum e). Problema e că mulți care nu știu ce înseamnă te-ar putea descuraja din start, dar perseverența e cheia.

3. Ascultă. ascultă, ascultă. Dintre toate formele de învățare pasivă, ascultatul e cea mai productivă, după părerea mea. Simplul ascultat, fără chinul de a încerca să reții cât mai mult. Ascultă ce vrei și ascultă ce îți face plăcere. Ascultă oamenii vorbind pe stradă. Ascultă conversațiile din tramvai, chiar dacă nu e politicos, dar tu ai un scop nobil. Încearcă să prinzi ritmul și melodia limbii. Pentru mine contează foarte mult cum sună o limbă și sunt mai tentată să ascult ce zice un om dacă are o pronunție frumoasă. Mie una nu îmi place să îmi dau seama după primele 2 cuvinte din ce țară e omul.

4. Citește presa locală. Nu numai că mai înveți și câte un cuvânt pompos din limba scrisă, dar te și pui la curent cu ce se mai întâmplă în jur. În orice țară europeană presupun că se distribuie ziare gratuite, deci nu e un efort deloc mare să iei unul din când în când. La început nu o să înțelegi mare lucru căci limba scrisă e evident mai grea și complexă decât cea vorbită, dar cu timpul te familiarizezi inconștient cu anumite structuri, încât vei fi uitat de lucrurile ce îți puneau probleme la început.

5. Fii atent în jur. Chiar dacă ai căști în urechi, fii atent la ce se întâmplă pe stradă. Citește ce scrie pe panouri, anunțuri, indicatoare. Pe moment nu e nimic interesant, dar cu timpul ajungi să știi pe de rost anumite expresii folosite în tipul acesta de comunicare hm urbană. Nu prinde niciodată rău.

Cam aceștia ar fi cei 5 pași esențiali în opinia mea. Urmați constant, în fiecare zi, nu au cum să nu ducă la rezultate. Evident, nu te aștepta să vezi rezultate prea repede, după o săptămână sau două. Învățatul unei limbi străine e un proces îndelungat și timpul e cel care spune cuvântul decisiv. Mai e nevoie de răbdare și de motivație, care cred eu e la tot pasul într-un astfel de context. Mult succes!

 

Sursa foto

10 motive pentru care ador Viena

Cred că cel mai frumos lucru pe care îl poți face în viață este să călătorești. Niciun sentiment nu e atât de complex și nu te face să te simți că ai evoluat într-un fel ca acela pe care îl ai când vizitezi locuri noi. Deși am trecut de ceva vreme peste entuziasmul pe care oricine îl are la început atunci când ajunge într-un loc nou, Viena continuă să mă fascineze în fiecare zi și să mă convingă că e genul de oraș în care aș putea liniștită să trăiesc pentru totdeauna. Am călătorit ceva și în alte țări de când mă aflu aici și am rămas surpinsă să văd cum de fiecare dată când am fost departe mi-a fost puțin dor de Viena și m-am bucurat ca un copil în autocar/tren/mașină în drumul spre ceea ce pot să numesc aici „acasă”. Da, ca o paralelă la ce am scris aici acum muuultă vreme, singurul lucru care nu mă lasă să numesc Viena „acasă” este conștientizarea faptului că mă aflu aici doar pentru patru luni. În rest, confortul și sentimentul de „bine” e acolo. Așadar, ce face din Viena un loc atât de special?

1. E un oraș cosmopolit. Statisticile spun că străinii îi surclasează pe austrieci cu patru procente, adică proporția ar fi cam de 54% persoane de altă naționalitate și stabilite aici, 46% austrieci. Din totdeauna am fost fascinată de ideea unui mediu în care oameni de diferite naționalități pot conviețui, dar nu mi l-am închipuit niciodată concret. Pe lângă categoriile deja consacrate – turci, sârbi, români, nemți, Viena e o destinație populară pentru sud-americani, asiatici, italieni, francezi, australieni și mule alte nații. E de-a dreptul fascinant pentru mine să mă urc în metrou și să aud o femeie vorbind cu copilul ei în arabă, doi bărbați conversând în cehă, oamenii discutând la telefon în germană și copii râzând și vorbind în turcă. Acesta este și motivul pentru care gradul de toleranță aici e foarte ridicat.

2. În strânsă legătură cu toleranța sus-amintită, îmi place că oamenii își văd de treaba lor. Mergi pe stradă și nimeni nu se holbează la tine. La fel și în orice mijloc de transport. Te îmbraci cum vrei și nu vei stârni nicio reacție sau vreo privire șocată. Nimeni nu iese pe geam aici, să privească vecinii și să se pună la curent cu ce mai fac ei. Nimeni niciodată. Motiv pentru care și tu poți să îți vezi de treaba ta și viața e tare frumoasă când nu îți mai compari propriile animale cu vaca/porcul/capra vecinului.

3. Rețeaua de transport public e probabil cea mai bună din lume (nu că aș fi încercat toate autobuzele lumii, dar am citit multe articole care pretindeau asta și înțeleg de ce). Totul merge conform unor orare bine stabilite, care se găsesc atât pe internet, cât și în stații afișate electronic. Totul se respectă cu precizie de ceas elvețian – la modul în timp ce așteptam tramvaiul, era afișat că va ajunge într-un minut; când s-a schimbat cifra, am început să număr secundele, iar în clipa în care am ajuns la 53, tramvaiul era deja în stație. Legăturile între mijloace sunt excelente, liniile se intersectează des, tramvaiele opresc fix în fața intrării de la metrou, iar stațiile de metrou sunt atât de dese încât nu îți ia mai mult de 5-6 minute să parcurgi distanța dintre ele pe jos. Să nu mai spun că vineri și sâmbătă metroul circulă toată noaptea la intervale de 15 minute.

4. E combinația ideală de oraș mare și natură în același timp. Căi ferate pe poduri deasupra Dunării, clădiri și blocuri de locuințe și spre periferie Dunărea, cu cele două maluri care se întind pe kilometri întregi, cu multă verdeață, locuri de ieșit la iarbă verde, parcuri, locuri de joacă pentru copii, locuri unde poți sta pur și simplu tolănit la soare și face o baie în Dunăre. Munți, Viena e înconjurată de munți, unde poți face cele mai faine excursii de o zi, mai ales duminica. Dealurile din jur, unde poți ajunge lejer cu autobuzul și admira întregul oraș de sus. Și toate acestea fără a ieși din perimetrul orașului. Și totul se face treptat. Centrul e urban și istoric, cartierele din jurul lui dispuse în formă de cerc sunt zone rezidențiale și cum te îndrepți spre periferia lor peisajul se schimbă și te simți ca pe străzile înguste ale unui oraș transilvănean.

5. Toate blocurile de locuințe, firmele, multinaționalele, birourile sunt camuflate sub forma celor mai frumoase clădiri istorice, baroce în cea mai mare parte. În Viena nu există construcții urâte, blocuri cenușii, catastrofe arhitecturale care te zgârie pe iris, ci totul e incredibil de armonios și te simți ca într-o altă epocă doar privind arhitectura din jur. Clădiri de birouri înalte de 30 de etaje făcute din sticlă? Blocuri infinite, zgârie nori? Aș putea să le număr pe degetele de la o mână pe toate pe care le-am văzut până acum.

6. Duminica e sfântă. La propriu. Duminca totul e inchis: supermarketuri, mall-uri, magazine de cartier, absolut tot mai puțin cafenelele, restaurantele și gheretele de fast food. Oamenii duminica se trezesc devreme, lenevesc într-o cafenea până pe la prânz cu prietenii sau merg pe malul Dunării la un picnic, ies apoi în parcuri, își plimbă câinii, se întâlnesc, stau de vorbă, merg pe bicicletă, fac sport. Orice numai nu stau închiși într-un mall sau acasă, făcând nimic și profitând nicicum de timpul liber. Duminica aici arată ca o poză ideală dintr-o revistă care îți dă sfaturi despre cum să duci o viață mai fericită.

7. Vă rugăm, călcați iarba! Viena e verde, există spații verzi cu iarbă perfectă peste tot și în orice parc ai merge la jumătatea zilei (mai) toți oamenii vor fi tolăniți pe o pătură direct pe iarbă, mai puțin pe bănci. Și iarba arată, după cum spuneam, perfect, ca și cum nu ar fi fost atinsă. Pentru că oamenii după ce își termină ce au în pungi și sticle, iau gunoiul cu ei și îl aruncă unde trebuie. În locurile foarte populare cum este Volksgarten e de preferat să mergi cât mai devreme într-o zi de weekend, altfel nu o să mai găsești loc nici cât să arunci un ac.

8. Politețea oamenilor. Localnicii își vor face mea culpa și din simplul motiv că te-au atins un pic pe umăr în tramvai. Toată lumea își cere scuze, toată lumea salută când intră și iese dintr-o încăpere și se pune mare preț pe maniere și pe comportarea civilizată în societate. A fost o adevărată utopie pentru mine la început să văd cum oamenii așteaptă frumos de o parte și de alta a ușilor unui mijloc de transport, înainte de a se urca, lăsându-le spațiu celor care vor să coboare.

9. Dialectul. Ei da, înainte să vin aici, am căutat fel de fel de filmulețe pe Youtube cu stilul vienezilor de a vorbi germană și m-am oripilat de ce am găsit. Nu înțelegeam niciun cuvânt și suna a orice mai puțin germană. De când sunt aici și am început să pricep din ce în ce mai multe cuvinte și în dialect, mi-am dat seama cât de tare îmi place. Sună foarte simpatic și cuvintele diferite de germană reflectă multiculturalitatea orașului: sunt la fel ca în limbi precum cehă, sârbă, polonă, ebraică etc.

10. Multe locuri minunate cu care am dezvoltat o adevărată legătură sentimentală. Nu pot să am un singur loc preferat în Viena, ci o întreagă listă pentru că fiecare are farmecul lui: Muzeul Cartierelor (MuseumsQuartier, sau MQ, cum e știut de localnici), destinație turistică ziua și loc de întâlnire pentru studenți noaptea, unde se desfășoară cele mai faine petreceri spontane în aer liber, Insula Dunării (Donau Insel) pentru natura minunată și păstrată în stare originală în mijlocul orașului, Cimitirul Central (Zentralfriedhof) pentru arhitectura impresionantă a mormintelor care sunt adevărate monumente, vechi de sute de ani și pentru parteaevreiască, un loc puțin spus impresionant și marcant, Parcul Sigmund Freud pentru toți studenții care stau pe iarbă după cursuri și creează o atmosferă plină de viață și lista poate continua.

Mai sunt cu siguranță destule motive, dar vreau să mă opresc la zece de dragul economiei la cuvinte. Deja am scris un articol de proporții kilometrice. Mai jos am pus și câteva poze aleatorii din galeria personală:

 

î