Despre feminism și alți demoni

Deși în teorie, în secolul XXI, cuvântul „feminism” are o oarecare tentă old-school și amintește mai degrabă de realitățile secolului trecut, în practică lucrurile stau invers. Mă întristează să văd cum și în ziua de azi se face o diferență uriașă între sexe în contexte unde nu își are rostul, cum singurul argument pentru o greșeală făcută de o reprezentantă a sexului feminin se rezumă de cele mai multe ori la „Femeile ăstea!”, cum niște stereotipuri formate cu secole în urmă sunt mai vii ca niciodată, mai mult sau mai puțin conștient. Sigur, în ceea ce privește viața profesională multe lucruri s-au schimbat: meserii, care înainte erau destinate exclusiv bărbaților, în ziua de astăzi sunt practicate de din ce în ce mai multe femei, în din ce în ce mai multe țări există legi care interzic diferențele de salariu pe baza criteriului masculin/feminin, dar problema nu stă aici. Problema stă în mentalitatea colectivă și în lucrurile mărunte din viața de zi cu zi.

Femeia ideală e văzută ca o ființă făcută să placă privirii, docilă, fără păreri prea puternice și dornică să lase mereu de la ea. Nu e proastă, dar are cunoștințe limitate și în domeniile în care mai mult ca sigur ar avea ceva de spus, e mai bine să tacă și să se lase fascinată de păreri mult mai puțin avizate. E o ființă care nu se remarcă prin nimic și care poate fi înlocuită oricând cu alte milioane ca ea, fără a i se simți ulterior lipsa în vreun fel. Singurele performanțe pe care bărbații le cer de la ea sunt de ordin fizic. De aceea femeia ideală știe totul despre combinații de alimente dăunătoare pentru siluetă, exerciții pentru fesieri și mușchii abdominali și produse cosmetice făcute să îi păstreze aspectul tânăr cât mai mult. Femeia ideală știe să râdă cât mai convingător la orice glumă răsuflată venită din partea sexului opus și afișează mereu o mină veselă, căci nimănui nu îi place compania unei persoane triste, chiar dacă cu toții avem și zile mai proaste și cu atât mai mult a unei persoane „fără simțul umorului” și „scorțoase”. Femeia ideală nu are nevoie de afecțiune și în niciun caz nu trebuie să o ceară în mod vădit, dar trebuie să fie gata să o ofere în orice clipă a vieții, altfel riscă să fie înlocuită. Femeia ideală trebuie să privească totul cu superficialitate. Dacă devine analitică și ia la bani mărunți tot ce îi atrage atenția, riscă să strice multe. Femeia ideală poate avea o carieră de succes (nu mai de succes ca a bărbatului de lângă ea, totuși), dar parcă tot mai bine îi șade în bucătărie. Multora le e greu să conceapă femeia ideală ca pe o ființă care are un loc de muncă foarte bun și mai ajunge și „la cratiță”, de plăcere/pentru relaxare. E ori una, ori alta. Femeia ideală intră în panică după vârsta de 35 de ani căci cel mai important atu, înfățișarea plăcută, începe să dispară puțin câte puțin. Femeia ideală se dă peste cap să găsească soluții care să facă anii să stea în loc. Femeia ideală ajunge într-un final o „babă lăsată pe toate părțile” în timp ce bărbatul de lângă ea emană, la aceeași vârstă, maturitate și înțelepciune. Femeia ideală nu poate realiza nimic pe cont propriu. Mereu e un bărbat puternic în spatele ei care o sprijină cumva. Femeia ideală e sclava întregii familii după ce nu mai poate fi considerată „un obiect plăcut privirii”. Femeia ideală trebuie să compenseze cu ceva, așa că se dedică trup și suflet mulțumirii soțului și copiilor. Femeia ideală e mediocră. Și tocmai asta o face ideală.

M-am săturat să văd cum toate problemele lumii se datorează ciclului menstrual și cum orice poveste de succes a unei femei e privită mai întâi cu reticență, decât cu admirație instantă. M-am săturat de stereotipuri și de oameni cu ochelari de cal. De ce bărbații se lasă intimidați de femei mai bune ca ei în anumite aspecte în loc să învețe ceva de la ele? Totul e complementar. Nu există ființă capabilă de orice, fie bărbat sau femeie. Și dacă diferențele acestea ar fi puse pe seama educației, experienței și vieții noastre de zi cu zi, ca oameni, și nu ca reprezentanți ai unui sex sau altul, am trăi probabil într-o lume ideală. Dar cui îi trebuie lume ideală când e mult mai simplu să ai o femeie ideală?     Sursa